Protecția consumatorului
Legislația Republicii Moldova acordă o protecție sporită consumatorului, acest fapt este dedus din noile prevederi legale din cadrul Codului Civil Modernizat, care reglementează practicile comerciale abuzive, clauzele abuzive din contractele încheiate cu consumatorii. Astfel, legislația civilă oferă o protecție suplimentară în acord cu Legea privind protecția consumatorului nr. 105 din 13.03.2003, care a transpus directivele Uniunii Europene.
Legislația națională stabileşte cerinţele generale de protecţie a consumatorilor, de asigurare a cadrului necesar accesului neîngrădit la produse şi servicii, informații complete asupra caracteristicilor principale ale acestora, apărării şi asigurării drepturilor şi intereselor legitime ale consumatorilor în cazul unor practici comerciale incorecte, participării acestora la fundamentarea şi luarea de decizii ce îi interesează în calitate de consumatori, răspunderea vânzătorului în cazul bunurilor defecte și remediile cumpărătorului.
Autoritatea competentă este Agenția Națională pentru protecția consumatorului și Supravegherea Pieței, aceasta fiind responsabilă pentru: informarea consumatorilor privind drepturile și obligațiile pe care le au; controlul respectării prevederilor legislaţiei în domeniul protecţiei consumatorilor; constatarea contravenţiilor, examinarea cauzelor contravenţionale şi aplicarea de sancţiuni în conformitate cu prevederile Codului contravenţional, etc.